Nu o recunoşti! Elena Băsescu s-a îngrăşat foarte mult la a doua sarcină

Nu o recunoşti! Elena Băsescu s-a îngrăşat foarte mult la a doua sarcină

-
//
29.01.2015

Mezina fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, se pregăteşte dintr-un moment în altul să aducă pe lume băieţelul mult dorit. Dacă la prima sarcină, silueta ei nu a avut prea mult de suferit, la a doua a căpătat proporţii considerabile.

Nu o recunoşti! Elena Băsescu s-a îngrăşat foarte mult la a doua sarcină

Fotoreporterii Click! au surprins-o pe Elena (34 de ani), zilele trecute, în timp ce ieşea de la o clinică de înfrumuseţare din Capitală, pe care o frecventează de ani de zile. Se pare că noua siluetă îi cam dă fiori brunetei, care face tot posibilul ca după sarcină să nu rămână cu vergeturi sau celulită.

Dacă înainte făcea parada modei pe străzi cu ţinute de mii de euro, acum, de câteva săptămâni, Eba nu mai iese dintr-o pereche de pantaloni de trening şi o blăniţă cu steluţe albastre, acestea fiind probabil şi singurele haine care-i mai cuprind silueta de gravidă. Chiar dacă nu a renunţat la şofat, Elena e o graviduţă responsabilă şi nu mai poartă pantofi cu toc. Bruneta a optat pentru o pereche de cizmuliţe călduroase, mai ales că temperatura de afară nu era prea “prietenoasă”.

Elena a născut o fetiţă, pe Sofia Anais, în septembrie 2013, iar atunci s-a îngrăşat aproape 20 kg. După alăptare, a topit rapid kilogramele şi şi-a recăpătat silueta de fotomodel.  

Nu o recunoşti! Elena Băsescu s-a îngrăşat foarte mult la a doua sarcină

Nu o recunoşti! Elena Băsescu s-a îngrăşat foarte mult la a doua sarcină