Copiii care la toamnă vor păși pentru prima dată pragul școlii vor primi generații noi de cărți, inclusiv un abecedar interactiv. Abecedarul va fi disponibil în două exemplare, pentru fiecare semestru câte unul, informează Noi.md.
Primul manual, ca și în anii trecuți, va rămâne elevului.
Șeful Direcției învățământ general din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Valentin Crudu, a declarat pentru IPN că chiar dacă e mai scump, mai mulți experți au optat pentru acest tip de abecedar. Este un model promovat în mai multe state europene, și poate fi folosit și în calitate de caiet, în care elevii își vor putea face notițe. Valentin Crudu spune că anul trecut a fost aprobat un curriculum nou pentru treapta primară și era și logic să fie revizuite manualele, susține oficialul de la minister.
Și elevii clasei a doua vor primi manuale noi în acest an. De asemenea, la solicitarea părinților, modulul „Educație digitală”, introdus în septembrie 2018 pentru clasa I, ca parte a disciplinei „Educație Tehnologică”, va fi predat și în clasa a II-a.
Elevii din clasele I-IX-a vor primi manualele gratuit, iar în cazul treptei liceale se va achita taxa de închiriere.