mamaplus

Noua tulpină de Covid a ucis deja cinci oameni în Anglia

-
//
25.04.2023

O variantă de Covid, care face ravagii în India, a omorât deja cinci oameni și în Marea Britanie, au anunțat autoritățile, scrie Daily Mail.

mamaplus

Arcturus reprezintă deja unul din 40 de cazuri noi de Covid, iar șefii din domeniul sănătății dezvăluie că noua tulpină super-infecțioasă s-a răspândit în toate regiunile Angliei, cu o singură excepție, transmite stirileprotv.ro.

XBB.1.16 este o subvariantă a Omicron și a fost deja confirmată în 34 de țări. Până acum, aproximativ 135 de cazuri au fost identificate în Regatul Unit, în condițiile în care India înregistra până acum aproape două treimi din toate cazurile de infectare cu XBB.1.16.

Cinci britanici au murit deja din cauza Arcturus, varianta considerată a fi cea mai infecțioasă de până acum provocând deja un măcel în India, unde numărul cazurilor a explodat de 90 de ori față de raportările de acum două luni.

65.000 de britanici se infectează zilnic cu Covid

Unele dintre cele mai afectate state au reintrodus deja obligativitatea măștilor pentru a-i controla răspândirea rapidă.

Cele 135 de cazuri depistate până acum în Marea Britanie au ajuns pe insulă la mijlocul lunii februarie, iar cele cinci decese confirmate sunt subraportate, întrucât probele de genom nu sunt testate temeinic.

Cifre neoficiale separate sugerează că aproximativ 65.000 de britanici se infectează în fiecare zi.

Boala provocată de varianta Arcturus seamănă mult cu gripa și nu este deocamdată clar dacă va genera un nou val de infectări și în Marea Britanie. India înregistrează acum aproape 10.000 de cazuri de Covid în fiecare zi.