Procuratura Generală anunță că au fost dispuse mai multe expertize, inclusiv și cea medico-legală. Mai mult, instituțiile de drept susțin că sunt suficiente probe care demonstrează că fata a fost violată. Suspectul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în penitenciarul numărul 5 din Cahul. Oamenii legii spun că bărbatul consuma deseori băuturi alcoolice. El a mai fost judecat, dar forțele de ordine nu precizează pentru ce fapte.
„În privința minorei acum a fost numită expertiza complexă psihiatrică și psihologică, în urma căreia urmează să fie evaluată. În cadrul audierilor, el nu a recunoscut vina, dar urmează să strângem probe pe cauza penală și probatoriu există. Săptămâna viitoare urmează să depun un demers de prelungire a arestului. Dosarul este aproape gata, urmează să se expună expertul.”, a relatat procurorul Viorica Marga.
Pe de altă parte, președintele raionului Cahul spune că familia este una bună și nu se afla la evidența asistentului social.
„Este o familie cât de cât normală. Fără mari devieri. Nu este social vulnerabilă. După câte cunosc eu, în familie sunt doi copii. Mama și tata erau antrenați în câmpul muncii., a precizat Marcel Cenușă, președintele raionului Cahul.
Cazul șocant ar fi avut loc în data de 30 august în raionul Cahul. Despre coșmarul prin care ar fi trecut, fata a povestit mamei a doua zi, când între cei trei s-ar fi iscat un conflict. Bărbatul fiind în stare de ebrietate le-ar fi bătut și amenințat cu moartea. După cele întâmplate, bănuitul a plecat într-o direcție necunoscută, însă a fost reținut de oamenii legii după o zi de căutări. Suspectul riscă până la 20 de ani de pușcărie sau detenție pe viață.