mamaplus

Noi detalii în cazul copilului din Drochia, umilit și impus să își ceară scuze în genunchi de la alți copii

-
//
19.04.2022

Oamenii legii informează că au finalizat ancheta privind cazul minorului din Drochia care ar fi fost bătut, umilit și obligat să-și ceară scuze în genunchi de la alți copii. Părinții copiilor au fost sancționați.

Potrivit unei note informative publicate de oamenii legii, între trei copii ar fi avut loc un conflict mai vechi, în care reciproc au adoptat același comportament de a-și cere scuze. Ulterior, familiile copiilor implicați în conflict au ajuns la o înțelegere.

În acest caz, părinții copiilor au fost sancționați conform art. 63 din Codul Contravențional al Republicii Moldova „Neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare şi de instruire a copilului”.

De asemenea, au fost sesizate toate instituțiile abilitate cu competențe în domeniu.

Amintim că poliția din Drochia s-a autosesizat zilele trecute în privința unor imagini apărute pe o pagină de socializare, precum că un copil ar fi fost maltratat și umilit de către persoane mature, în urma unui conflict între copii, apoi impus în genunchi să-și ceară scuze.

În acest context, oamenii legii le reamintesc părinților despre importanța comunicării deschise cu copiii pentru prevenirea comportamentului deviant şi victimizării acestora.