Coruri, ansambluri profesioniste, zeci de copii și familii au stat în rând la poarta „palatului” lui Emilian Crețu, în ajunul Crăciunului pe stil nou. Acesta a primit peste 200 de colindători până aproape de miezul nopții.
Colindătorii au stat cuminți după poartă, până le-a venit rândul să intre în casa influencerului, transmite cancan.md.
Aceștia s-au pregătit ca la carte, cu versuri personalizate pentru gazdă, au jucat spectacole chiar în antreul casei și i-au adus aminte de cele mai frumoase tradiții de Crăciun.
A doua zi după maratonul de colinzi, Emilian Crețu a zburat la Paris, unde a susținut un concert pentru diasporă chiar în ziua de Crăciun. La palatul lui de la Chișinău însă colindătorii continuau să vină, însă nu avea cine să-i primească de această dată.
Deși a savurat spectacolul din casa lui în ajun de Crăciun, Crețu recunoaște că e sătul nu glumă de colinzi și în curând nu va mai avea chef să le asculte. Actorul a glumit că-i părea rău în acea seară că nu are vreun dulău în curte, ca să-i mai alunge pe unii.