Moldovenii își vor primi compensațiile la energie pentru luna decembrie începând cu 10 ianuarie, au declarat pentru IPN responsabili de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Persoanele care au depus cereri în luna noiembrie nu trebuie să le repete, indiferent dacă au avut statutul de consumator vulnerabil sau non-vulnerabil, scrie newtv.md.
Toți cei înscriși în sistem sunt reverificați în fiecare lună, iar valoarea compensațiilor se ajustează conform creșterii tarifelor.
Ieri, 25 decembrie, a fost ultima zi de depunere a cererilor pentru compensații pentru luna decembrie. Solicitări pot fi depuse în continuare, în orice dată, însă compensațiile consumatorilor eligibili vor fi oferite începând cu luna următoare. Acestea nu se acordă retroactiv.
Pentru al treilea an consecutiv, Guvernul oferă compensații la energie gospodăriilor vulnerabile prin programul „Ajutor la contor”. Compensațiile sunt acordate din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, finanțat din bugetul de stat, cu susținerea Uniunii Europene și a altor parteneri de dezvoltare. Dacă anterior compensațiile se făceau în factură sau se ofereau în formă mixtă, în acest an se acordă exclusiv în formă monetară, adică sume bănești care vin direct pe cardurile beneficiarilor sau pot fi ridicate la poștă.