mamaplus

Nereguli în transportul public. Doar 70% din călători poartă mască de protecție

-
//
18.06.2020

Doar 70% din călători respectă recomandările de purtare a măştilor în transportul public, susţine Iulian Postică, secretar de stat la Ministerul Economiei şi Infrastructurii, cu referire la datele furnizate de Agenţia Naţională Transport Auto (ANTA).

Potrivit secretarului de stat, în prezent, majoritatea autogărilor și-au reluat activitatea. Conform deciziei Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică, transportul persoanelor se face doar în limita locurilor pe scaune, cu purtarea obligatorie a măștilor, cu dezinfectarea mijlocului de transport, dar nu toate respectă aceste condiții.

Postică susține că transportul rutier de persoane a fost și este unul din cele mai afectate sectoare din economia națională. Dacă în luna martie, înainte de începerea pandemiei, din peste șase mii de curse planificate erau efectuate 88%, pe parcursul stării de urgență proporția a scăzut la mai puțin de 10%.

Într-un briefing de presă, Iulian Postică a menționat că, dacă coeficientul de îmbarcare a călătorilor în unitățile de transport până la instituirea situației excepționale era de 40%, acum a scăzut la 20%. Se atestă, de asemenea, o înjumătățire a frecvenței curselor regulate.

Pe perioada stării de urgență, ca rezultat al stopării efecturării curselor regulate și-au sistat activitatea majoritatea gărilor din țară, cu excepția gărilor auto din Chișinău.  Ca rezultat, s-au diminuat indicii economici de activitate a autogărilor, raportat la numărul de curse efectuate de către transportatori.

Pentru a ajuta ramura, Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică, la propunerea Ministerului Economiei, a prelungit valabilitatea certificatelor de competență profesională pentru managerii din transport și pentru șoferii auto, a fost prelungită valabilitatea rapoartelor de inspecție tehnică pentru autocare, nu au fost aplicate sancțiuni pentru suspendările de curse și a fost prelungit cu două luni primul termen de încadrare în categoriile de confort pentru autobuzele care prestează servicii regulate de călători.

Sistarea transportului pe perioada de urgență a intensificat și transportul ilicit, menționează secretarul de stat. De la începutul stării de urgență și până acum, au fost întocmite 64 de procese verbale în privința transportării ilicite a persoanelor, fiind aplicate amenzi în sumă de 157 de mii de lei.