Potrivit unui comunicat emis de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, cazurile au avut loc în perioada 6-12 iulie.
Purtătorul de cuvânt al CNAMUP, Vladislava Ceban, susine că primul caz a avut loc la data de 6 iulie în raionul Nisporeni. Mămica a fost la nașterea a 5-a și a născut acasă o fetiță de 2,400 kg, asistată de medici.
Cel de al doilea caz a avut loc pe 8 iulie, în raionul Ungheni. Mămica a născut cel de-al 6-lea copil – o fetiță de 2,800 kg.
Cel de-al treilea bebeluș s-a născut în ambulanță, la data de 10 iulie, în raionul Hîncești.
Potrivit sursei citate, nașterile au decurs fără complicații, iar copiii sunt sănătoși. Ulterior, mamele și nou-născuții au fost transportați la maternitate pentru îngrijiri medicale.
Menționăm că, săptămâna trecută, circa 13.000 de cetățeni au solicitat ambulanța.