Imagini care îți taie răsuflare, surprinse de camera de bord. Un biciclist s-a ciocnit cu o mașină a Agenției Servicii Publice, condusă de un elev, în timp ce susținea examenul auto pentru obținerea permisului de conducere.
Potrivit poliției, în urma accidentului, ambulanța nu a fost solicitată, semn că nimeni nu a avut de suferit.
Accidentul s-a produs la un sens giratoriu din sectorul Rîșcani al Capitalei.
Pe caz a fost pornită o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.