Momentul în care o mamă își lovește cu piciorul fiica, pe care o vrea fotomodel
-
//
11.04.2019
Comportamentul unor părinți nu are limite. Pentru că nu a pozat cum trebuie, o mamă și-a lovit fiica de numai 3 ani în timpul unei ședințe foto.
Fetița de numai 3 ani, cunoscută drept Niu Niu, lucrează de șase luni ca model în China, având multiple angajamente, în special, pentru magazinele on-line de îmbrăcăminte și încălțăminte, transmite stirileprotv.ro.
Potrivit angajatorului din acea zi, fetița lucrase mai multe ore și părea obosită. Acesta a susținut că mama copilului a acceptat mai multe oferte, în același timp, din motive financiare, scrie Daily Mail.
În China, un copil model cu experiență poate câștiga între 10 și 20 de euro pentru fiecare outfit în care este fotografiat.