mamaplus

Moldovenii care găzduiesc refugiați vor primi indemnizații din partea statului

-
//
14.03.2022

Cetățenii Republicii Moldova care au găzdui refugiați din Ucraina, vor primi indemnizații unice din partea statului. Nu este vorba despre familiile care au primit în casele sale ucraineni pentru o noapte, ci pentru un termen mai îndelungat. De menționat că acești bani vor veni din surse externe. Mai mult decât atât, asupra proiectului deja se lucrează și despre acesta se va anunța public săptămâna viitoare, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, în cadrul emisiunii „REZOOMAT” cu Ileana Pîrgaru de la postul de televiziune RLIVE TV.

„Se lucrează la aceasta și colegii de la minister, și eu personal am participat la niște ședințe tehnice. Deja am elaborat niște parametri, dar ei vor fi anunțați luni pentru că astea sunt procedurile și aceasta este comunicarea. Pot să vă dau câteva detalii, este vorba despre două mecanisme. 

Un mecanism care credem că va fi mai repede și am cerut să fie implementat mai repede, este mecanismul de sprijin financiar pentru familiile care au găzduit refugiați pentru o perioadă mai îndelungată, nu este vorba de cei care au primit refugiați pentru o noapte. Este vorba despre familii care practic au luat la întreținere refugiați. 

Pentru aceste familii va fi o indemnizație unică care va fi echivalentă cu aproximativ un salariul minim pe economie”, a declarat ministrul Marcel Spatari.

Suma exactă pe care o vor primi cetățeni încă nu se cunoaște, precizează ministrul, însă vor exista câteva cerințe tehnice care vor trebui îndeplinite de către moldovenii care au primit în casele lor ucraineni.  

„Va fi o procedură de depunere a unei solicitări cu date de identificare a refugiaților pentru ca să ne asigurăm că nu există abuzuri. Banii, încă odată, nu sunt puțin bugetul Republicii Moldova, sunt bani din bugetul internațional”, a menționat oficialul.

Indemnizații vor primi și refugiații, informează Marcel Spatari.

„Al doilea mecanism ține de indemnizații directe refugiaților care vor fi mai mici decât indemnizațiile pentru familiile de moldoveni. E vorba de o sumă de bani care să le permită să își procure mâncare, să poată să închirieze un spațiu, ca să se poată integra. Deci, vorbim despre două mecanisme similare, dar diferite. Sunt indemnizații unice”, a concluzionat ministrul.