mamaplus

Moldova va primi 12,4 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a școlilor și grădinițelor

-
//
27.10.2022

Republica Moldova va beneficia de un grant în valoare de 12,4 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru proiecte de reabilitare energetică a clădirilor publice. Parlamentul a ratificat Acordul de grant cu Banca Europeană de Investiții pentru finanțarea proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova”.

Principalii beneficiari ai Proiectului vor fi instituțiile de menire socială – spitalele republicane, municipale și raionale, grădinițele și școlile. Asistența financiară va fi oferită de către Platforma de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene pentru a reduce din povara financiară a potențialilor beneficiari de proiecte de reabilitare energetică a clădirilor publice.

Proiectul „Eficiența energetică în Republica Moldova” are drept scop implementarea unui program național de reabilitare energetică a clădirilor publice, deținute/administrate atât de autoritățile publice centrale, cât și de cele locale, care au o performanță energetică scăzută, urmare a vechimii construcțiilor, cât și a lipsei investițiilor în lucrările de consolidare a eficienței energetice. Bugetul total al Proiectului constituie 75,5 milioane euro, cu acoperire financiară din partea Uniunii Europene, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Băncii Europene pentru Investiții. Proiectul urmează a fi implementat până în anul 2025.

Potrivit reprezentanților Guvernului, proiectul este deja în proces de implementare, iar instituțiile responsabile vor depune toate eforturile pentru valorificarea deplină, conform destinației și în termenii stabiliți a resurselor oferite de partenerii externi.