mamaplus

În Moldova, testele pentru depistarea COVID-19 sunt pe sfârșite. Când va fi completat stocul

-
//
20.03.2020

Șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Nicolae Furtună, spune că teste pentru depistarea COVID-19 sunt doar pentru câteva zile și speră că în curând, stocul va fi completat. 

„Stocul de teste pe care l-am avut inițial este în reducere, dar avem zilele următoare cu ce lucra și sperăm foarte mult că stocul va fi completat”, a declarat Nicolae Furtună, la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

Șeful ANSP nu a putut spune pentru câte zile au mai rămas teste, dar a precizat că la moment se poartă discuții cu niște parteneri pentru ca acestea să fie livrate cât mai curând.

De asemenea, Nicolae Furtună a dat asigurări că în cazul în care negocierile vor eșua, există soluții alternative. El a mai precizat că indiferent de proveniența pacientului, testele se fac la laboratorul acreditat de ANSP din Chișinău.

Anterior autoritățile au anunțat că China s-a angajat să ofere R. Moldova 1008 teste diagnostice, o sută de mii de respiratoare de protecție, cinci sute de termometre cu infraroșu și o mie de perechi de ochelari medicali.