Moldova, prima ţară care vizează drepturile copilului în Acordul de Asociere cu UE

Moldova, prima ţară care vizează drepturile copilului în Acordul de Asociere cu UE

-
//
09.06.2014

Moldova este singura ţară din Parteneriatul Estic care include în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană un capitol pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Articolul 138 din acord prevede prevenirea şi combaterea tuturor formelor de exploatare, abuz, neglijare şi violenţă împotriva copiilor, inclusiv prin elaborarea şi consolidarea cadrului legal şi constituţional, precum şi prin desfăşurarea campaniilor de sensibilizare în acest domeniu. Aceste aspecte au fost discutate, la o masă rotundă, de către experţii în promovarea drepturilor copilului, transmite IPN.

Moldova, prima ţară care vizează drepturile copilului în Acordul de Asociere cu UE

Daniela Morari, şef adjunct de direcţie la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a spus că semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană este importantă şi în vederea ameliorării situaţiei în ceea ce priveşte respectarea drepturilor copilului. „Moldova este cea mai săracă ţară din Europa, iar acest fapt s-a confirmat prin problemele sociale pe care le întâlnim. Foarte mulţi copii sunt neglijaţi sau lăsaţi cu bunicii. Unul din cinci copii are un părinte plecat peste hotare, iar acest fapt este îngrijorător atâta timp cât nu există în permanenţă o protecţie din partea statului”, a spus Daniela Morari.

„Acordul de Asociere este o noutate bună nu doar pentru mediul de afaceri, dar şi pentru copii.  Uniunea Europeană este un protector al copiilor”, a spus Wicher Slagter, şeful Secţiei Politice şi Economice a Delegaţiei UE în Republica Moldova.

Mariana Ianachevici, directorul Asociaţiei pentru Abilitarea Copilului şi a Familiei „AVE Copiii”, a spus că prin aplicarea  Acordului de Asociere vor fi investiţii în suportul metodologic, suportul tehnic şi în schimbul de experienţă între cadrele didactice, părinţi şi educatori. „Acest articol prevede un angajament politic, ce va implica toată societatea. Paşii pe care urmează să îi facă Republica Moldova, prin Acordul de Asociere, prevăd mai multe angajamente concrete în ceea ce priveşte dreptul copilului”, a declarat Mariana Ianachevici.

Conform unor studii prezentate de către UNICEF, În Moldova 76% dintre copiii cu vârsta între 2-14 ani sunt supuşi pedepsei fizice sau agresiunii psihologice.

Sursa: ipn.md