

Ala Nemerenco a declarat, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că Ministerul Sănătății nu reglementează activitatea cabinetelor de înfrumusețare din Republica Moldova, căci acestea nu fac parte din domeniul sănătății.
„Încă odată, cu multă răbdare, explic pentru toți cei care încă nu au înțeles nimic și continuă să dezvolte subiectul la nesfârșit, Ministerul Sănătății nu are nicio tangență cu activitatea acelui salon, unde, cu regret, s-a întâmplat tragedia. Aprobarea activității acestor saloane se face ca și în cazul altor afaceri - plăcintării, cabinete de manichiură, frizerii și oricare alte servicii pentru care e necesară doar o autorizare sanitară”, a afirmat Ala Nemerenco, transmite Știri.md.
Ministra Sănătății susține că în țară există un haos, deoarece unele persoane își permit să facă ilegalități și să ofere servicii și proceduri medicale pentru care ei nu au drepturi. Totuși, ministra subliniază că nu intră în atribuțiile Ministerului Sănătății să facă controale în acest sens.
„Ce bine le cade unora la moara prostiei lor câte o tragedie ca să nu piardă ocazia să mă murdărească fără oprire. Dar în viața aceasta fiecare oferă ce poate: ei - murdărie non-stop pentru că atâta pot; noi la minister - muncă cu dăruire pentru oameni: pacienți și personal medical, ca să le oferim condiții mai bune în instituțiile medicale, pentru că le merită și afară e demult sec.21, nu 20.
Pentru cetățeni - fiți vă rog atenți când mergeți la saloane, aflați dacă sunt centre de înfrumusețare obișnuite sau centre medicale. Doar centrele medicale oferă proceduri cosmetologice mini-invazive sau servicii de chirurgie plastică, cu Regulamente de activitate aprobate de minister”, a mai spus Ala Nemerenco.
Amintim că o femeie de afaceri din Capitală și-a pierdut viața într-un salon de înfrumusețare.Potrivit informațiilor, cazul a avut loc pe data de 30 ianuarie, iar decesul ar fi survenit în timpul unei proceduri. Poliția a pornit o cauză penală.