La data de 31.07.2020, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a aprobat Ordinul nr. 703/2020 „Cu privire la examinările medicale profilactice a copiilor pentru admitere în instituțiile de învățământ preşcolar primar şi gimnazial, inclusiv periodice, în condițiile pandemiei cu infecția cu Coronavirus de tip nou (COVID-19)”.
Prevederile ordinului respectiv se referă la 2 tipuri de examene medicale:
Scopul aprobării ordinului este de a simplifica procedura efectuării examinărilor medicale profilactice menționate la copii, inclusiv excluderii supraaglomerării în cadrul instituțiilor medicale.
În acest context, MSMPS precizează: NU este necesar examenul medical și prezentarea certificatului (F-027) pentru toți copiii și elevii, odată cu începerea procesului educațional de la 01 septembrie 2020.