mamaplus

Ministerul Educației a anunțat când se vor redeschide grădiniţele din ţară

-
//
22.06.2020

Grădiniţele din Moldova ar putea să se redeschidă la mijlocul lunii iulie, dar cu respectarea mai multor reguli. Vor fi primiţi doar micuţii ai căror părinţi nu au cu cine să-i lase, iar într-o grupă vor sta maximum 10 copii şi doi educatori. Totodată, vor fi acceptaţi doar angajaţii care şi-au făcut analizele medicale şi nu au mai mult de 63 de ani.

Un proiect în acest sens a fost elaborat de Ministerul Educației, dar decizia finală va fi luată de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică.

Secretarul de stat Natalia Grîu a declarat că primarii, directorii grădinițelor, precum și părinții vor trebui să-și asume responsabilitatea pentru ca instituţiile preşcolare să corespundă standardelor. Grupele trebuie dotate cu dezinfectante şi termometre cu infraroşu, iar personalul va mai trebui să poarte măști, mănuși și halate. În schimb, testul la COVID-19 nu va fi obligatoriu.

"Verificarea aceasta la COVID-19 nu dă nicio garanție. Pe de o parte, el se poate infecta a doua zi, pe de altă parte, el poate fi în perioada în care nu poate fi identificat acest lucru", a afirmat secretarul de stat la Ministerul Educaţiei, Natalia Grîu.

Instituţiile preşcolare se vor redeschide treptat. Mai întâi vor activa grupele mari şi medii, iar o decizie în privinţa creșelor se va lua ulterior. În plus, părinții vor trebui să semneze o declarație pe proprie răspundere potrivit căreia micuțul e sănătos și că are toate vaccinurile obligatorii.

"Ei aduc copilul la poartă și fiecare părinte are ora lui exactă în care poate să aducă copilul și este foarte important ca părintele să respecte indicațiile pe care le va primi și să respecte regulile care vor fi impuse", a menţionat secretarul de stat la Ministerul Educaţiei, Natalia Grîu.

Natalia Grîu a spus că selecția copiilor se va face conform priorităților şi nicidecum nu e vorba despre o îngrădire a dreptului la educație. În instituțiile unde vor fi mai multe solicitări se va putea organiza un program redus în două ture, astfel ca mai mulți copii să poată merge la grădiniță.

"Și în alte țări europene, unde a fost reluată activitatea, s-a deschis treptat grădinița și nu a fost revoltă socială că nu sunt primiți toți copiii. Se acționează în ordinea priorităților. Este important ca inițial instituția să poată să revină la viață", a spus secretarul de stat la Ministerul Educaţiei, Natalia Grîu.

Şcolile și grădinițele din Moldova au fost închise în 11 martie în contextul pandemiei de COVID-19. Mai mulţi părinţi s-au plâns că nu au cu cine să-şi lase copiii şi au depus o petiţie la Ministerul Educaţiei prin care au solicitat redeschiderea instituţiilor preşcolare. În replică, responsabilii susţin că au efectuat un sondaj în Capitală, care arată că 40 la sută dintre părinţi se tem să-şi dea copilul la grădiniţă pe timp de pandemie.