Regulile pe care Ministerul Educației intenționează să le impună în școli, de la 1 septembrie, privind obligarea copiilor de a purta mănuși și măști la ore, sunt total deplasate și vor face mai mult rău copiilor.
Este opinia medicului pediatru Mihai Stratulat, expusă în cadrul Ediției Speciale de la Jurnal TV.
„Aceste măsuri mi se par total deplasate. Nu există mănuși pentru copii. Cum ar arăta un copil de clasa 1 cu mănuși? Cum să scrie? Dar dacă mai transpiră, ce se întâmplă? Care este sensul acestor mănuși? Ori cu mănuși, ori fără, oricum duc mâna la gură. Nu văd cum aceste mănuși ar putea proteja copiii. Cu măștile, la fel. Purtarea lor scade nivelul de oxigen în sânge. Vor face mai mult rău copiilor, pe termen scurt și lung. Oxigenul ajunge mai puțin la organe, ceea ce poate provoca hipoxia creierului. Nu o să avem altceva decât copii care o să leșine în timpul orelor. Este totalmente absurd”, a declarat Mihai Stratulat.
În opinia medicului pediatru, dacă în Republica Moldova va fi păstrat acest ritm al creșterii numărului de persoane infectate, mai mult de 70% din copii vor trece de COVID-19.
„Dacă am testa copiii, am vedea că deja au anticorpi. Două luni este prea mult, multe pot să se întâmple. De la 1 septembrie statul ar trebui să testeze copiii la anticorpi. Atunci vom cunoaște dacă este nevoie de metode de precuație. Cred că ar fi suficientă o termometrie corectă la intrarea în școli, apoi pe parcursul zilei, igiena după fiecare lecție, igiena mâinilor, dar nu cu dezinfectant, pentru că avem multe pe piață de o calitate pe proastă”, a adăugat Mihai Stratulat.
Totodată, medicul pediatru susține că grădinițele ar trebuie să fie redeschise.
„Copiii deja ajung să ia COVID-19 de la părinți, nu de la joacă sau din curte. Care este scopul dacă permitem părinților să iasă. Permitem riscurile mai mari, dar nu deschidem grădinițele. Acum este vara, copiii ar putea să petreacă timpul afară unde se transmite greu acest virus. Să reducem programul de activitate al grădiniței și să impunem măsuri de respectare a igienei”, a mai spus Mihai Stratulat.