Meteorologii au emis cod galben de inundații

Meteorologii au emis cod galben de inundații

-
//
08.06.2017

În contextul codului galben de averse, hidrologii avertizează că în unele râuri mici și locurile joase nivelul apei va crește cu 0,3-0,7 metri.

Meteorologii au emis cod galben de inundații

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare hidrologică. În intervalul 8 – 9 iunie va fi valabil codul galben de risc de inundații locale.

În legătură cu codul galben de averse, hidrologii avertizează că în unele râuri mici și locurile joase nivelul apei va crește cu 0,3-0,7 metri. Totodată, există riscul scurgerilor intensive pe pante cu risc de inundații locale. 

Agenții economici, în subordinea cărora se află lacuri de acumulare, sunt avertizați să atragă atenția la starea barajelor. Meteorologii au prelungit în această dimineață codul galben de averse, descărcări electrice, grindină și vijelie. 

Avertizarea va fi valabilă până vineri dimineața. Potrivit textului actualizat al meteorologilor, în intervalul menționat pe arii extinse se prevăd descărcări electrice, izolat cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-20 metri pe secundă, în raioanele de sud și centru vor cădea precipitații de 15-30 litri pe metrul pătrat. În condițiile de cod galben de averse există riscul inundării gospodăriilor aflate în zonele joase,  pe unele râuleţe şi cursuri mici de apă sunt posibile creșteri locale ale nivelului apei, izolat cu ieșirea ei în luncă.

Totodată, se poate produce blocarea rețelelor de canalizare, eroziunea solului, înnămolirea şi pătulirea culturilor cerealiere, prășitoare și legumicole. Este  posibilă apariţia fenomenului de acvaplanare, care poate să ducă la pierderea controlului direcţiei de mers a autovehiculului.

Sursa: sputnik.md