mamaplus

Meghan Markle și Prințul Harry își pot pierde formal titlurile nobiliare

-
//
27.12.2019

Consiliul local din Brighton & Hove se va reuni pentru a dezbate o petiție care cere deposedarea formală a Ducilor de Sussex de titlurile nobiliare.

Când Charles Ross a lansat, în iulie, o petiție prin care cere ca Meghan Markle și Prințul Harry să rămână fără titlurile conferite de Regina Elisabeta, nimeni nu credea că ideea lui va ajunge prea departe. Și totuși, petiția a strâns până acum peste 3.800 de semnături, urmând să fie dezbătută de consiliul local din Brighton.

Titlurile nobiliare, simbol al opresiunii bogaților

Harry și Meghan au primit titlurile de la Regina Elisabeta a II-a în urma căsătoriei lor din mai 2018.

„Regina are plăcerea să confere astăzi un ducat Prințului Harry de Wales. Titlurile lui vor fi Duce de Sussex, Conte de Dumbarton și Baron de Kilkeel. Prințul Harry va deveni Alteța Sa Regală Ducele de Sussex, iar doamna Meghan Markle, în urma căsătoriei, va deveni Alteța Sa Regală Ducesa de Sussex”, se arată în comunicatul transmis atunci de Palatul Buckingham.

Suverana Marii Britanii este singura care poate retrage titlurile nobiliare pe care le acordă. Semnatarii petiției cunosc, desigur, legea, dar ei solicită consiliului local să nu mai folosească aceste titulaturi pentru Harry și Meghan în adresele și declarațiile oficiale.

„Noi, semnatarii petiției cerem consiliului din Brighton & Hove să respingă folosirea titlurilor de „Duce de Sussex” și „Ducesă de Sussex” de către Henry („Harry”) Windsor și Rachel Meghan Markle pentru că este greșit moral și lipsit de respect pentru comitatul East Essex”, se arată în cererea înaintată autorității locale de către petiționari.

„În calitate de cetățeni din Brighton și Hove, cerem consiliului din Brighton și Hove să nu mai facă referire la aceste persoane folosind astfel de titluri care credem că nu sunt democratice și simbolizează oprimarea oamenilor obișnuiți de către elita bogată”, precizează petiția.

Reacția dură a monarhiștilor

Anul trecut, cuplul regal a vizitat Sussex și a fost bine primit în acest comitat, relatează Marie Claire. Thomas Mace-Archer-Mills, fondatorul Societății Monarhiștilor Britanici, a declarat pentru Daily Mail că a fost șocat de această petiție.

„Suntem profund consternați de această așa-zisă petiție semnată de atât de multe persoane. O astfel de petiție arată dispreț și sfidare fără margini la adresa Coroanei, ca să nu menționăm și lipsa de respect pentru familia regală care îndeplinește mii de angajamente în fiecare an în numele națiunii, în numele Reginei și al Coroanei”, a adăugat Thomas Mace-Archer-Mills.