Meghan Markle va naște în mai puțin de o lună, dar s-a răzgândit în ultima clipă în privința spitalului, rupând tradiția încă o dată! O tradiție începută de Prințesa Diana în 1977.
Deși personalul de la Spitalul St. Mary, unde Ducesa de Cambridge i-a adus pe lume pe cei trei copii ai săi, era consemnat la serviciu pe parcursul întregii luni aprilie, ca urmare a faptului că Meghan Markle urma să nască acolo, iată că Ducii de Sussex s-au răzgândit în ultima clipă, alegând un alt spital… Iar de data aceasta nu este vorba despre un zvon, Palatul Kensington confirmând că Meghan Markle va naște la Croydon University Hospital, aflat în sudul Londrei, spre finele acestei luni.
Până acum, niciuna dintre membrele familiei regale britanice nu a mai născut acolo, dar, după câte se pare, Ducii de Sussex au luat această decizie după ce le-au fost prezentate extraordinarele facilități ale spitalului. Conform declarației oficiale:
„Majestățile lor Ducele și Ducesa de Sussex sunt încântate să anunțe că Ducesa de Sussex va naște la Croydon University Hospital. Majestățile lor au ales acest spital în urma unor întâlniri încununate de succes avute cu personalul medical și cu moașele. Amândoi au fost plăcut impresionați de facilitățile oferite de spital, care include și o maternitate de prima clasă”.
În comunicat se mai spune și că:
„Ducele și Ducesa de Sussex apreciază sprijinul pe care l-au primit din partea oamenilor din lumea întreagă de când vestea sarcinii a devenit publică, iar acum așteaptă cu nerăbdare nașterea”.
Chiar dacă fanii familiei regale britanice au prezis că Ducesa de Sussex va naște în aripa Lindo a spitalului St. Mary, din Paddington, aculo unde s-au născut cei trei copii ai Ducilor de Cambridge – George, Charlotte și Louis -, dar și Prinții William și Harry, iată că Meghan Markle a rupt tradiția inițiată chiar de către Prințesa Diana… Aceasta a fost prima, după un lung șir, care nu a vrut să mai nască acasă, alegând spitalul. E adevărat că aripa Lindo le oferă proaspetelor mămici condiții luxoase și meniuri pe măsură, însă Croydon University Hospital și-a câștigat reputația făcând tinerele mame să se simtă „confortabil și relaxate”.
Unul dintre motivele importante ale alegerii este că acest spital este mai aproape de noul lor cămin, de pe domeniul Windsor, iar acolo Meghan va avea parte de mai multă intimitate. Dat fiind că, în ultima vreme, Ducesa de Sussex a fost ținta unui atac în presă fără precedent, dorința lui Harry de a-și proteja soția și viitorul copil este de înțeles.