După ce Meghan Markle și prințul Harry au anunțat că în vara acestui an vor deveni din nou părinți, presa internațională scrie că ducesa de Sussex și-a dorit întotdeauna o fetiță și, mai mult de atât, a pregătit deja un cadou pentru ea.
Mai exact, în cadrul unui interviu pe care Meghan Markle l-a acordat în 2015, când nici măcar nu-l cunoscuse pe prințul Harry, ea dezvăluia că păstrează un ceas Cartier.
”Întotdeauna mi-am dorit ceasul Cartier French Tank. Când am semnat pentru al treilea sezon al serialului ”Suits”, am cumpărat modelul în două culori. Am gravat pe spate expresia ”pentru MM, de la MM” și intenționez să i-l dau fiicei mele într-o zi.”, spune Meghan.
Ceasul, care valorează în jur de 5.000 de euro, nu este atât de valoros din punct de vedere financiar, ci pentru că are o valoare sentimentală uriașă pentru ducesa de Sussex. De asemenea, ea poate primi inelul acvamarin care i-a aparținut prințesei Diana, dar și o brățară din argint cu diamante, ce i-a fost dăruită chiar de socrul ei, prințul Charles.
Totodată, zilele trecute în mediul online a apărut o nouă imagine cu Archie, fiul de un an și nouă luni al cuplului.