Ministerul Educației și Cercetării condamnă orice act de violență îndreptat asupra copiilor, dar și a cadrelor didactice și angajaților, în instituțiile de învățământ. Reacția vine în contextul cazului de agresiune de la grădinița din comuna Țânțăreni, raionul Anenii Noi, în urma căruia educatoarea și asistenta ei au fost concediate.
„Cazul a fost înregistrat pe data de 16 aprilie 2025. Direcția generală educație Anenii Noi s-a autosesizat și, în comun cu administrația grădiniței, a decis asupra măsurilor ulterioare. În baza unui ordin emis de directoarea grădiniței, angajata instituției care a comis actul de violență a fost concediată”, anunță Ministerul Educației, transmite IPN.
Totodată, cazul este examinat de către Inspectoratul de Poliție Anenii Noi și Procuratura Anenii Noi, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea măsurilor legale ce se impun.