mamaplus

MEC lansează primul pachet de măsuri de debirocratizare în școală

-
//
19.12.2023

Ministerul Educației și Cercetării anunță lansarea primului pachet de măsuri de debirocratizare în sistemul educațional. Acesta prevede suspendarea procesului de evaluare externă a instituțiilor de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024, dar și simplificarea nomenclatorului-tip de documentație școlară și rapoarte în învățământul general.

mamaplus

Ministrul Dan Perciun a declarat într-o conferință de presă că excesul de hârtii în educație le ia foarte mult timp cadrelor didactice și le lasă mai puține resurse disponibile pentru lucrul cu elevii, de aceea a și fost lansat pachetul de debirocratizare, scrie IPN.

Astfel, din 1 ianuarie 2024 se pune moratoriu pe controalele externe timp de un an. Potrivit ministrului, din analizele făcute, aceste controale externe rareori aveau rezultatele scontate.

Acestea erau axate mai mult pe verificarea existenței documentației în instituțiile de învățământ și mai puțin răspundeau la întrebarea dacă se face educație de calitate. Rapoartele nu includeau observarea procesului educațional, asistarea la ore, nu se monitoriza dacă elevii dezvoltă sau nu anumite competențe.

Ministerul a mai decis să simplifice nomenclatorul-tip al documentației școlare și rapoarte în învățământul general. Se reduc semnificativ numărul actelor solicitate și se modifică modul de aprobare și verificare a acestora.

Potrivit lui Dan Perciun, aceasta este prima etapă a procesului de debirocratizare. Ea mai are un ultim element, și anume aprobarea până la final de an a planificării didactice pe termen lung de către Ministerul Educației.

Valentina Olaru, secretar de stat la Ministerul Educației, a adăugat că în ceea ce privește proiectele de lungă durată, se exclude aprobarea acestora de către director sau director adjunct. Este la discreția cadrului didactic să-și elaboreze proiectul său de lungă durată, să-l prezinte în comisia metodică.

În a doua etapă a debirocratizării, ministerul își propune ca proiectele zilnice să fie elaborate centralizat și să fie puse la dispoziția tuturor cadrelor didactice. Actualmente se exclude aprobarea acestora de director sau director adjunct.

Totodată, se exclude raportul semestrial sau anual statistic la disciplina școlară. Se exclude obligativitatea prezentării dovezilor cu privire la activitatea de dirigenție. Se exclud procesele-verbale ale ședințelor cu părinții. 

Se trec în format electronic dosarele elevilor. Se exclud registrele de evidență a diferitor materiale didactice la nivel de cabinete școlare. Se exclude registrul alfabetic al elevilor etc.

Valentina Olaru a comunicat că în cea de-a doua etapă a debirocratizării, ministerul își propune, pe lângă reconceptualizarea metodologiei de evaluare externă, să existe proiecte didactice zilnice elaborate și aprobate de către MEC pentru toate disciplinele obligatorii, să fie digitalizate rapoartele statistice, să fie revizuit regulamentul-tip de funcționare a instituțiilor, să fie revizuit regulamentul de evaluare și promovare în învățământul general, să fie revizuit nomenclatorul instituțiilor de educație timpurie și să fie oferit același pachet de documente proiective pentru învățământul de educație timpurie.