Primăria municipiului Bucureşti va acorda sprijin logistic şi material pentru efectuarea lucrărilor de renovare a Maternităţii nr. 1 din Chişinău. Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu şi primarul general al municipiului Bucureşti, Gabriela Firea au semnat astăzi un program de cooperare în acest sens.
Documentul mai prevede un program de instruire în spitalele administrate de Primăria municipiului Bucureşti pentru medicii rezidenţi şi specialiştii din Chişinău.
Totodată, managerii instituţiilor medicale din Chişinău vor fi organizate stagii de perfecţionare de către administraţia spitalelor şi serviciilor medicale Bucureşti.
În domeniul cultural, Primăria municipiului Chişinău va înfiinţa o linie de transport în comun care va deservi, cu precădere, obiectivele turistice şi culturale din capitala Republicii Moldova, partea română urmând să asigure consultanţă pentru implementarea proiectului, precum şi va dona 2 autobuze în acest sens.
De asemenea, începând cu 2018, anual în ambele oraşe va fi organizat proiectul bilateral „Săptămâna teatrelor bucureştene la Chişinău şi Săptămâna teatrelor din Chişinău la Bucureşti". Proiectul prevede că în ambele oraşe, timp de o săptămână, vor fi prezentate spectacole ale teatrelor din oraşul partener. Totodată, în baza unui protocol de cooperare ce urmează a fi semnat între Biblioteca Mitropolitană Bucureşti şi Biblioteca municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu", se vor realiza schimburi de unităţi biblioteconomice, iar instituţia bucureşteană va oferi o importantă donaţie de carte către bibliotecile din Chişinău.
Domeniul educaţiei reprezintă o altă prioritate în cooperarea dintre Chişinău şi Bucureşti. În acest sens, municipiul Bucureşti va acorda sprijin logistic şi material pentru efectuarea lucrărilor de renovare a Liceului „Mihai Eminescu" din Chişinău, instituţie care, în anul 2019, aniversează 50 de ani de la înfiinţare. În acelaşi timp, Primăria municipiului București va oferi un număr de locuri în taberele de vară pe care le organizează, pentru elevii premianţi ai concursurilor şi olimpiadelor din Chişinău.
Sursa: Mamaplus.MD