Credincioşii ortodocşi de rit vechi încep, marţi, pe 27 noiembrie, postul Crăciunului, perioada de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului. Creştinii care ţin postul se abţin de la consumul alimentelor de origine animală şi de la distracţii, iar în biserici nu se oficiază nunţi.
Timp de 40 de zile, credincioşii respectă o serie de reguli stabilite pentru această perioadă ce amintește de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aşteaptă să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Creștinii primesc astfel Cuvântul lui Dumnezeu, întrupat şi născut din Fecioara Maria.
Postul reprezintă timp de rugăciune, căinţă şi mărturisire a păcatelor de înfrânare, răbdare şi mai ales de iertare. Potrivit obiceiurilor religioase, în acest post, credincioşii nu consumă carne, brânză şi ouă, iar lunea, miercurea şi vinerea se prepară mâncare fără ulei şi fără vin. În zilele de marţi şi joi se face dezlegare la untdelemn şi vin.
Începând cu prima zi a postului, nu se mai fac nunţi și nici petreceri până după Anul Nou.
În aceste zile începeau șezătorile, un obicei foarte frumos, care din păcate s-a pierdut. Fetele și femeile se întâlneau seara la cineva acasă pentru a ajuta gazda la torsul lânii sau la țesut, sau pur și simplu să povestească și să cânte.
Dacă în zilele de luni, miercuri şi vineri, Biserica Ortodoxă prăznuieşte vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creştinii pot consuma untdelemn şi vin; iar dacă este hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie, atunci se face dezlegarea şi la peşte.
Din punct de vedere al alimentaţiei, este un post mai uşor faţă de cel al Paştelui, fiind mai multe zile în care poate fi consumat peşte.
Ultima zi a Postului Naşterii Domnului, numită ajunul Crăciunului, este, de obicei, zi de post mai aspru decât celelalte zile: nu se mănâncă nimic până după-amiază, iar în alte zone se mănâncă doar la răsăritul Luceafărului de seară, care aduce aminte de steaua ce a vestit magilor Naşterea Domnului.
Postul Crăciunului durează şase săptămâni şi îi pregăteşte pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Iisus Hristos. Semnificaţia postului are rădăcini în Vechiul Testament. Personajele biblice apar postind în diverse ipostaze – patriarhii şi drepţii dinainte de Hristos, printre care Noe, Moise şi David petrec timp îndelungat în post şi rugăciune. Ei aşteptau venirea lui Mesia, se rugau pentru iertarea păcatelor şi ajutor divin în misiunea lor de conducere a poporului ales.
Sursa: romanialibera.ro