Cuplul din capitală care acuză medicii de la Maternitatea nr.1 din Chișinău de decesul copilului lor născut prematur au obținut dreptul la deshumarea copilului, pentru o expertiză medico-legală în conformitate cu legislația în vigoare. Mama bebelușului a declarat, pentru UNIMEDIA, că va face tot posibilul pentru a demonstra că „a fost malpraxis și fetița a decedat din vina lor, din neglijență, din motiv că s-a aflat singură în momentul în care s-a înecat”.
Irina C. ne-a confirmat că autoritățile au aprobat procedura de exhumare a bebelușului, că a fost efecutată expertiza medico-legală și acum așteaptă rezultatele acesteia, scrie Unimedia.info.
Femeia împreună cu avocatul său a depus cerere la Procuratură, iar instanța de judecată a permis exhumarea. Reprezentanții Organulului de urmărire penală au fost prezenți la exhumare. De asemenea, avocatul familiei fost prezent la autopsie, asistând pe parcursul întregii proceduri.
Părinții îndurerați au fost nevoiți să-și îngroape copilul a doua oară.
Irina C. ne-a mai spus că a primit o scrisoare de la spital, în care este „rugată intensiv” să reîntoarcă fișa medicală a copilului, pentru ca ei să investigheze cazul: „Noi știm cum ei investighează și cum lucrează ei la general. Ei vor să mușamalizeze cazul, dar nu o să le meargă”.
Femeia, care și-a pierdut copilul la 26 ianuarie spune că va face tot posibilul pentru a demonstra că „a fost malpraxis și fetița a decedat din vina lor, din neglijență, din motiv că s-a aflat singură în momentul în care s-a înecat”.