Primul test al vaccinului împotriva coronavirusului a fost făcut pe o persoană sănătoasă, acum o lună, în oraşul Seattle, Statele Unite, unde sunt cele mai multe cazuri de contaminare cu noul virus. Vaccinul a fost testat pe Jennifer Haller, o femeie de 43 de ani, mamă a doi copii, prima dintre cele 45 de persoane care au acceptat să fie voluntari în procesul de testare a vaccinului.
Într-un interviu oferit pentru o televiziune americană, Jennifer Haller a declarat că este încântată să fie prima persoană din lume pe care este testat vaccinul, subliniind că se mândreşte că poate contribui la salvarea vieţilor omeneşti. Femeia a mărturisit că este sănătoasă şi că se bucură de sprijinul celor apropiaţi. Jennifer a menţionat că zilnic verifică şi înregistrează temperatura corpului, dar şi efectele secundare pe care le simte.
Vaccinul este format din două doze, administrate la 28 de zile distanță, și este urmat de un an de monitorizare. La fix o lună după administrarea primei doze, pacienta a vorbit despre decizia și experiența sa.
„Mă simțeam neputincioasă. Nu puteam face nimic pentru a opri pandemia. Apoi am auzit de acestă oportunitate (studiul) și m-am gândit că totuși, pot ajuta într-un fel”, a povestit Jennifer.
Femeia a povestit că a văzut anunțul pe Facebook, s-a înscris, a fost supusă mai multor teste medicale, iar într-un final, a fost aleasă pentru administrarea primului vaccin: „Sunt foarte multe riscuri, dar sunt o persoană pozitivă. Cred că beneficiile întrec riscurile în această situație”.
Starea ei de sănătate va fi monitorizată de către medici pe durata a 14 luni, pentru ca oamenii de ştiinţă să se asigure de eficienţa vaccinului şi că acesta nu provoacă efecte secundare îngrijorătoare. Chiar dacă se va demonstra că vaccinul este eficient, specialiştii spun că vaccinul ar putea fi disponibil pentru toată lumea nu mai devreme de un an.
Vaccinul ar putea fi disponibil pe piață abia peste un an
Preşedintele Donald Trump a făcut presiuni pentru găsirea unui vaccin, afirmând în ultimele zice că lucrurile "se mişcă foarte repede" şi crede că va vedea un vaccin "relativ curând". Ziarul Welt am Sonntag a scris că preşedintele american a căutat să obţină drepturi exclusive pentru un vaccin destinat COVID-19 care este dezvoltat de compania germană CureVac. Raportul, în care sunt citate surse, arată că liderul de la Casa Albă a oferit mari sume de bani oamenilor de ştiinţă germani care lucrează la acest vaccin.
În prezent, nu există tratamente dovedite pentru COVID-19. În China, cercetătorii au testat o combinaţie de medicamente HIV împotriva noului coronavirus, precum şi un medicament experimental numit Remdesivir, ce a fost dezvoltat pentru a lupta împotriva Ebola. În Statele Unite, Centrul medical din cadrul Universităţii din Nebraska a început testarea cu Remdesivir pe americani care au fost depistaţi cu COVID-19 după ce au fost evacuaţi de pe nava de croazieră din Japonia.