Mama minorului de 14 ani, tamponat mortal seara trecută în satul Boldurești, raionul Nisporeni, vrea ca șoferul care i-a luat viața băiatului ei să fie pedepsit.
Femeia îndurerată a scris pe o rețea de socializare un mesaj sfâșietor, adresat bărbatului care, potrivit poliției, a fugit de la locul faptei imediat după impact.
„Nu știu cine ești, însă niciun animal nu ar face ce ai făcut, cum ai putut să-mi ucizi copilul, nu ai inimă sau nu ești părinte? Viața copilului meu depindea de tine dacă te opreai și îi acordai un ajutor poate îl salvai. L-ai lasat în balta de sânge și ai plecat. Dacă ești om și ai inimă, du-te și te pradă. Dumnezeu e mare și dacă baiețelul meu nu te-a văzut, te-a văzut Dumnezeu. Să nu mai ai liniște în această lume cum nici eu nu voi mai avea. Vă rog dacă cineva a văzut ceva sau știe ceva, spuneți-i să răspundă pentru ce a făcut băiețelului. Nu mi-l va aduce înapoi, însă să răspundă pentru fapta lui”, a scris mama băiatului.
Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General al Poliței (IGP) a declarat pentru Realitatea.md că încă nu a fost găsit șoferul care a provocat accidentul. Oamenii legii întreprind toate acțiunile pentru a-l identifica în cel mai scurt timp.
Porivit surselor NEWS.UNGHENI.ORG, minorul se deplasa pe partea carosabilă, împreună cu alți doi tineri, în momentul în care a fost tamponat din spate de un mijloc de transport de model Dacia Duster de culoare închisă, care a părăsit locul accidentului rutier.