mamaplus

Mama copilului dispărut la Hâncești: ”Te rog din suflet, scoate-l la poartă și lasă-l să vină acasă”

-
//
28.05.2020

UPDATE 28.05.2020, ORA 13:56: VESTE ȘOCANTĂ: Copilul din Hîncești a fost găsit mort în curtea casei

O țară întreagă îl caută pe Beniamin Osipciuc, băiețelul de 6 ani originar din orașul Hâncești. Copilul a dispărut marți, 26 mai, în jurul orei 12.00. Era îmbrăcat într-un maiou de culoare galbenă și blugi de culoare verde și șlapi roz cu câteva mărimi mai mari. De atunci, copilul este de negăsit.

Mama copilului a venit cu un mesaj, prin care îi roagă pe cei care l-au adapostit pe minor, să-l lase să revină acasă.

„A dispărut acest micuț, are 6 ani și se numește Beniamin (Bibi) e timid și are obiceiul să pună capul în jos, răspunde brusc la orice întrebare sau adresare, dacă dispuneți de info. alertați poliția. Vă rog frumos, chiar dacă l-ați adăpostit și vă este frică să nu aflăm, lăsați-l să plece ca să-l putem găsi, cei care îl văd sunați la 112! Te rog din suflet, cel la cine se află copilul meu, scoate-l la poartă și lasă-l să vină acasă! Cei care îl văd, sunați vă rog 112” a scris mama copilului.

Șefa Secției Siguranță minori a Inspectoratului Național de Siguranță Publică al IGP,  Aliona Dragomirețcaia, a declarat că la căutarea minorului sunt implicați peste 100 de polițiști, 140 de carabinieri, polițiști de frontieră, 50 de voluntari din societatea civilă, dar și voluntarii de la Terra Valahia, Asociația Vânătorilor și cea a Pescarilor. La căutări participă și serviciul chinologic, dar sunt utilizate și drone.

Primarul municipiului Hâncești, Alexandru Botnari, a anunțat ieri seara că împreună cu niște prieteni de-ai săi au decis să susțină căutările și să ofere împreună o recompensă în sumă de 300 de mii de lei celor care vor oferi informații despre locul aflării copilului, cu condiția că acesta este viu și nevătămat.

Forțele de ordine au inițiat o cauză penală pentru răpire. Persoanele care cunosc indicii despre locul aflării copilului sunt rugate să contactele numărul unic de urgență 112.

mamaplus
mamaplus