mamaplus

Mai mulți părinți cer revizuirea orarului grădinițelor

-
//
28.08.2020

Mai mulți părinți cer ca autoritățile să revizuiască regimul de lucru al grădinițelor de stat. O petiție în acest sens a fost semnată de peste 1.000 de părinți.

Semnatarii petiției își doresc ca programul de lucru al grădinițelor să fie în concordanță cu regimul de lucru al părinților.

"Prin această petiție rugăm revizuirea regimului de lucru al grădinițelor de stat cel puțin între orele 8.00 - 18.00. Majoritatea părinților lucrează de la ora 8.00 până la ora 17.00. Angajatorii nu vor permite părinților să plece mai devreme să își ia copiii. Nu toți au rude disponibile să ia copilașii mai devreme", se arată în textul petiției.

Mai târziu, deputata Doina Gherman a înaintat un demers oficial către premierul Ion Chicu și ministrul educației Igor Șarov.

”Din numele a sute de mii de părinți, cer Guvernului să fie revizuit programul de activitate al grădinițelor și timpul de aflare al copiilor în instituție astfel încât să fie în concordanță cu regimul de lucru al părinților. Noul orar de la 8.30 până la 15.30, în loc să ușureze situația familiilor cu copii mici, o complică și mai tare. Majoritatea părinților lucrează în intervalul 8:00 - 18:00, câte 8 ore pe zi, fără a include ora pentru masă. Plus la aceasta mai e nevoie și de timp pentru a ajunge la serviciu și înapoi la grădiniță. Printr-un simplu calcul matematic înțelegem că părinții au nevoie de cel puțin 10 ore. Prin urmare aflarea copiilor în instituție nu mai mult de 5-7 ore pe zi este în dezacord cu regimul de lucru al acestora.

Nu știu cu cine au fost consultate noile Reglementări, dar precis nu cu părinții. Consider că guvernul nu avea dreptul să îi excludă din acest proces decizional, mai ales cu așa schimbări de program semnificative. Astfel, în câteva zile începe un adevărat calvar pentru părinți.”, afirmă deputata Doina Gherman.