mamaplus

Mai multe târguri școlare vor fi deschise în toate sectoarele capitalei

-
//
16.08.2021

Târguri școlare vor avea loc în toate sectoarele municipiului Chișinău. Primarul Ion Ceban le-a cerut pretorilor să identifice spațiile pentru organizarea târgurilor în ajunul noului an de studii. Edilul a menționat astăzi, la ședința operativă a serviciilor municipale, că târgurile respective trebuie să fie cât mai dispersate și să fie organizate în parcuri, alei, pe străzile orașului. Totodată, Ion Ceban a îndemnat populația să nu se îmbulzească la aceste piețe, pentru a evita riscul de infectare cu COVID-19.

În altă ordine de idei, primarul a specificat că, în anul curent, municipalitatea a alocat 130 de milioane de lei pentru reparația școlilor și a grădinițelor din capitală.

„Am solicitat ca toate lucrările să fie efectuate calitativ, iar o dată la trei zile să fie prezentate rapoarte privind reparațiile care se fac. Fiecare instituție educațională trebuie să afișeze cheltuielile pentru reparație, la intrarea în instituție, cât și online. Conducătorii instituțiilor de învățământ care nu vor afișa aceste cheltuieli vor fi penalizați”, a subliniat Ion Ceban.

Și asociațiile de părinți vor trebui să afișeze informații banii pe care i-au adunat și pentru ce s-au cheltuit aceste resurse financiare. Primarul capitalei a îndemnat părinții să denunțe cazurile de colectare ilicită a banilor. În acest sens, vor fi organizate controale inopinate la școli și grădinițe, a adăugat In Ceban.