Autoritățile municipale au declarat că 59 de instituții preșcolare din Capitală au fost conectate la agentul termic.
În cadrul ședintețele săptămânale a serviciilor Primăriei Capitalei, șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Viorica Negrei, a menționat că până la sfârșitul zilei vor fi conectate și celelalte grădinițe la agentul termic, transmite Radiomoldova.md.
„Avem contate 59 de instituții preșcolare, instituțiile de învățământ primar și secundar care au și grupe de grădinițe vor avea căldură concomitent cu instituțiile de învățământ propriu-zis. Cu referință la agentul termic pentru instituțiile de învățământ primar și secundar avem solicitări, azi dimineața a început și conectarea acestora, în dependență de solicitări”, a spus Viorica Negrei.
În același timp, toate instituțiile medico-sociale din Capitală, 54 la număr, aflate în subordinea Direcției Generale Asistență Medicală și Sociale, sunt pregătite pentru perioada rece a anului, a menționat șeful adjunct al instituției municipale, Marina Buga.
Aceasta a precizat că în prezent niciun spital nu este conectat la sistemul centralizat de încălzire, iar în unele instituții medicale sunt folosite surse alternative de căldură.
„În instituțiile medicale colegii monitorizează temperatura și, respectiv vor fi conectate odată cu scăderea temperaturii. Au fost careva solicitări, dar așteptăm ca conectarea să fie relativ raportată la temperaturile de afară”, a conchis Marina Buga.
De menționat că în Capitală, sezonul centralizat de încălzire începe în condițiile în care, pe parcursul a trei zile consecutiv valorile de temperatură se mențin la limita de opt grade.