Lilu admiră femeile care își educă copiii frumos

Lilu admiră femeile care își educă copiii frumos

-
//
30.01.2017

Ex-prezentatarea Jurnal tv, Lilia Ojovan, a fost invitata emisiunii ”Interviu” cu Ilia Plămădeală. Vedeta de televiziune a vorbit despre familie, copii și fericire.

Lilu admiră femeile care își educă copiii frumos

Nu se cataloghează drept o mamă modernă, dar încearcă să fie o mamă bună și consideră, că o mamă bună, trebuie să fie o mamă fericită.

”E greu să fii o mamă modernă. Sunt genul de femeie care fac totul în casă. Nu am bonă, bucătăreasă etc. Sunt o femeie foarte activă și veșnic în mișcare.”, a declarat aceasta în cadrul emisiunii.

Vorbind despre copii, Lilu a menționat, că copiii atunci când se nasc, își aleg părinții și decid la cine să vină în familie.

”Cred în puterea femeilor, a celor puternice. Ele educă o nouă generație, dar, păcat că acestea pleacă din țară, că sunt nefericite. Admir femeile care-și educă copiii frumos, trăiesc prin copii visele lor.”

Lilu admiră femeile care își educă copiii frumos

La capitolul - educația copiilor, Lilu este o mamă exemplu. Ea nu permite furiei sau emoțiilor s-o acapareze în educația fetițelor, nici atunci când situațiile sunt mai delicate.

”Copiii simt furia din părinte. Nu trebuie să strigăm la ei. Sunt o mamă care le dă libertate copiilor, deși, uneori, îmi este mai greu să le impun limite. Copiii sunt cei care te fac să râzi, să uiți de probleme. De la ei înveți multe! Eu încerc să le dau o copilărie frumoasă”, a menționat aceasta în emisiune.

Lilu admiră femeile care își educă copiii frumos

Reporter: Xenia Bugneac