mamaplus

LILU, acuzată de alte femei că și-ar fi luat bonă și menajeră

-
//
13.09.2019

Prezentatoarea TV Lilu Ojovan este și un influencer de succes, reușind să îmbine frumos toate activitățile din rutina ei zilnică cu viața online. Drept urmare, primește și multe mesaje – unele frumoase, iar altele mai puțin.

mamaplus

Lilu a decis să vină cu o replică pentru toate femeile care au făcut astfel de comentarii, atașând și o poză sugestivă cu comentariul ”Diva cu peticuță”.

„Pentru că de multe ori mai dau peste comentarii “bune la suflet” scrise la interviurile mele și mi se revarsă fierea de atâta amărăciune. De genu – “ei dap și eu așa pot cu dădacă, femeie de serviciu la fundul meu, cum are ea” – (adică eu).

Nu dădaca ne-a crescut fetele – noi, și pe alocuri ajutați pe bunici. Nu îmi strânge altcineva paturile și praful de sub ele, nu îmi calcă nimeni chiloții (nici chiar eu). Chiar dacă recunosc, mi-ar ușura munca – eu ador să fac curățenie în casa mea. Așa îmi fac ordine și în cap, nu doar prin dulapuri. Așa îmi arăt afecțiunea și grija față de casa mea, oaza mea în care ma încarc cu energie și îmi cresc copiii. Vă pup fetelor, muncitoarelor. Noi putem fi cum vrem, principalul cu demnitate să ne privim de fiecare dată când ne vedem în oglind”, a scris jurnalista.

Sursa: mamaplus.md