mamaplus

Licitație de caritate, organizată la Chișinău: cetățenii pot face donații pentru reconstrucția spitalului de copii din Kiev

-
//
15.07.2024

Atacul sângeros de acum patru zile asupra Kievului, în urma căruia a fost bombardat și cel mai mare spital specializat pentru copii din Europa, nu a lăsat indiferent pe nimeni. La Chișinău a fost organizată o licitație de caritate, în urma căreia, banii adunați vor fi donați pentru reconstrucția instituției medicale.

mamaplus

Astfel, a fost amenajată și o expoziție fotografică unde sunt demonstrate eroismul, disperarea și rezistența. Cei prezenți spun că nu pot râmâne indiferenți în astfel de cazuri și subliniază că este important ca să ne ajutăm unii pe alții, transmite Moldova1.md.

„Am venit să susțin această campanie pentru că sunt alături cu inima și sufletul alături de poporul ucrainean și vreau să particip la această campanie”, a spus Tudor Procopciuc, capelan militar.

„Am decis de comun acord să participăm la această licitație de caritate, deoarece dorim să susținem copiii și Ucraina în această situație”, afirmă Tatiana Jiglițchi, sculptor.

În cadrul evenimentului au fost expuse mai multe fotografii în care sunt prezentate momentele de groază prin care trec locuitorii, dar mai ales copiii din Ucraina.

„Aceste poze demonstrează rezultatele recentului atac rus cu rachetă pe cel mai mare spital din Ucraina care se află în Kiev. Înțelegem că contribuția va fi mică, dar important e că există oameni care vor să facă ceva aflându-se în altă țară”, a declarat Marko Șevcenko, ambasadorul Ucrainei în țara noastră.

„Cred că este o expoziție foarte importantă la câteva zile după bombardamentul groaznic al spitalului de pediatrie din Kiev. Este un semnal despre ce se întâmplă lângă Republica Moldova în Ucraina”, a spus Graham Paul, ambasadorul Franței în R. Moldova.

„Ce cred despre expoziție, desigur că sunt imagini deprimante, pentru că acesta este un război, acesta este un atac care a afectat viețile a mii de copii”, susține ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks.

Banii adunați la licitația de caritate vor fi destinați reconstrucției spitalului din Kiev și pentru a ajuta copiii răniți.

„Noi am decis să facem o licitație de caritate și o expoziție foto cu fotografii din Ohmatdit. Puteți să vedeți QR-codul care este la orice pictură, la orice poziție de licitație”, a declarat Daria Russu, organizatoare.

Pe 8 iulie, armata rusă a atacat cu rachete mai multe orașe din Ucraina, lovind inclusiv un spital de copii din Kiev. Este vorba de spitalul Ohmatdit din Kiev, cel mai mare centru medical pentru copi din Ucraina. Atacul a fost soldat cu 41 de morți și 166 de răniți.