Legumele s-au scumpit semnificativ în ultima perioadă. În pieţe, un kilogram de roşii a ajuns să coste între 50 şi 60 de lei, iar castraveţii sunt vânduţi cu 75 de lei. În medie, preţurile acestor produse au crescut cu 15 şi, respectiv, 25 de procente în luna februarie faţă de ianuarie.
Vânzătorii spun că roşiile şi castraveţii se scumpesc, de obicei, la începutul primăverii, dar anul acesta au ajuns la un preţ record, transmite publika.md.
"Explicaţia este simplă, dacă se ridică preţul la motorină şi lumină se ridică şi la produsele alimentare. Castraveţii vreau să vă spun că după cum lumina este foarte scumpă şi gazul, preţul este încă foarte jos. Acum sunt 75 de lei kilogramul", a spus o femeie.
"E iarnă afară băieţi, ce ele cresc acum pe deal? Se importă din Turcia, avem şi moldoveneşti, dar sunt crescuţi, mă rog, în condiţii de iarnă. Nu depinde de moldoveni sau depinde de turci, asta e tot globul pământesc, e globală scumpirea", a spus o altă femeie.
Pe de altă parte, oamenii susţin că sunt nevoiţi să cumpere mai puţin, doar pentru a-şi împlini pofta:
"Ce să facem aşa e viaţa, şi ei vor să trăiască şi noi vrem să mâncăm, nu avem încotro. Scoatem din buzunar ce avem şi ce nu avem, dar trebuie să dăm".
"Căutăm cineva să ne aducă, noi trebuie să muncim singuri să facem noi. Luăm mai puţin că nu ne ajunge la buzunar".
"E scump tot, e prea scump şi nimeni nu urmăreşte preţurile, de ce mai sunt tot felul de comisii?".
Producătorii moldoveni susţin că roada autohtonă va întârzia să apară pe tarabe din cauza cheltuielilor prea mari pentru întreţinerea serelor, ceea ce va crea un deficit pe piaţă. În aceste condiţii, preţurile ar putea scădea abia în mai.
"Acum cu ridicarea costurilor la sursele energetice, producătorii şi cei puţini care erau şi produceau în sere s-au dezis, nu mai produc. Turcii nu mai întâlnesc aici o concurenţă. Producătorii profită mă rog, au ocazia de a face un ban în plus, mai ales că în urma hoticulturii nu prea s-au făcut bani, anul trecut a fost destul de secetos", a declarat Vasile Popa, agricultor Teleneşti.
Ministerul Agriculturii susţine că monitorizează situaţia pe piaţă, însă majorările s-au produs în mare parte şi din cauza faptului că Turcia a limitat semnificativ exporturile. Cutremurul de la începutul lunii februarie din această ţară a afectat infrastructura de producere.
"Atunci când scade oferta, dar cererea este aceeaşi, clar că preţurile vor exploda. Ne vom strădui să menţinem cumva această corectitudine a producătorului de a nu profita de ocazie, dar totodată ei nu trebuie să rămână în pierdere. Noi ştim foarte bine şi vedem că costurile de producţie s-au majorat foarte mult, aceasta se reflectă nemijlocit în preţul de comercializare", a declarat Vasile Şarban, secretar de stat Ministerul Agriculturii.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, legumele s-au scumpit în februarie, în medie, cu 11 procente, faţă de ianuarie. Cel mai mult s-au majorat preţurile cepei - cu 32 la sută. În schimb s-au ieftinit ouăle şi uleiul.