Un caz revoltător a fost descoperit recent în municipiul Bistrița, unde o femeie din comuna Recea Cristur, județul Cluj, și-a folosit bebelușul de doar câteva săptămâni pentru a cerși pe străzile orașului, în condiții extreme de frig, scrie presa de peste Prut.
Potrivit autorităților, cele patru individe au fost depistate de polițiștii locali pe strada Gării, într-o zonă centrală a Bistriței.
Mama, care susține că bebelușul ar fi născut pe 16 octombrie 2024, îl ținea în brațe pe micuțul în vârstă de doar câteva săptămâni, apelând la mila publicului pentru a obține bani.
Femeia nu era singură: alături de ea se aflau alte trei femei „apte de muncă”, cu un loc de muncă sezonier în comuna de domiciliu, unde câștigau lunar aproximativ 2.500 de lei, potrivit poliției.
Situația a fost semnalată de Poliția Locală Bistrița pe rețelele de socializare, care a detaliat că femeile au fost conduse la sediul instituției pentru a fi verificate.