La Chișinău activează zece tabere sub patronajul municipiului

La Chișinău activează zece tabere sub patronajul municipiului

-
//
09.07.2015

În municipiul Chișinău, în această vară, circa 19 mii de copii au posibilitatea de a se odihni în una dintre cele aproximativ zece tabere municipale.

La Chișinău activează zece tabere sub patronajul municipiului

Potrivit șefei Direcției generale educație, tineret și sport a Primăriei Chișinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, de la începutul lunii iunie, în capitală au activat 33 de tabere cu sejur de zi. Aceste tabere au fost organizate în incinta instituțiilor de învățămînt și au avut o durată de 3 săptămîni. Pînă la sfîrșitul vacanței, tabere de acest gen nu vor mai fi.

„Celelalte tabere sînt în afara orașului, dar municipiul dispune de trei tabere, două dintre care patronate de Direcția educație a sectorului Botanica, în cadrul cărora se odihnesc copii conform districtului. Cealaltă tabără municipală – «Cireșarii» – se află în sectorul Centru. În aceste tabere se odihnesc copii din internate pe parcursul întregii veri”, a menționat Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, intervievată de NOI.md. Celelalte tabere atribuite municipiului au fost achiziționate prin concurs de fiecare sector în parte.

Foile de odihnă pentru taberele municipale se află la conducătorii instituțiilor în a căror subordine se află. Copiii din familii socialmente vulnerabile din capitală, care doresc să beneficieze de un bilet de odihnă, vor achita doar 80% din costul total. Copiii din afara municipiului Chișinău vor trebui să achite întreg costul, adică în jur de 1425 de lei pentru 10 zile.

Pînă în prezent, circa trei mii de copii s-au odihnit în cadrul taberelor cu sejur de zi și șapte mii de copii – în cadrul taberelor de vară municipale.

Sursa: Noi.md