O româncă în vârstă de 36 de ani a murit la doar șapte ore după ce a născut prin cezariană o fetiță sănătoasă, la un spital din orașul Essex din Marea Britanie. Decesul a intervenit din cauza unei hemoragii interne. Tragedia a avut loc anul trecut, însă cazul a ajuns în atenția presei britanice abia acum.
Potrivit anchetatorilor, medicii nu ar fi folosit cantitatea de sânge necesară pentru a-i salva viața și nici substanțele coagulante pe care le-au avut la dispoziție. Românca trebuia să aducă pe lume al doilea copil, prin cezariană, pe 28 februarie 2019, dar a ajuns la maternitate cu trei zile mai devreme, când i s-a rupt apa.
Medicii au încercat să îi provoace nașterea, dar fără rezultat. A doua zi, pe 26 februarie, femeia a născut prin cezariană. După operație a început să piardă sânge, iar șapte ore mai târziu a murit.
Femeia nu a primit sânge suficient și nici coagulante
Chemat în instanță în calitate de martor, medicul ginecolog Malcolm Griffiths a declarat că, la o jumătate de oră după intervenție pacientă a pierdut 600 ml de sânge, cantitatea normală pentru o operație de cezariană, iar după o jumătate de oră a mai pierdut 2 litri.
Medicii i-au administrat două unități din grupa universală 0 de sânge și alte șase unități din grupa ei sangvină, dar fără să îi facă coagulante.
Familia femeii a dat maternitatea în judecată
Potrivit unui raport al departamentului de transfuzii de sânge, reiese că medicii au avut la dispoziție opt unități cu sânge, însă două dintre ele au fost returnate. Ginecologul a spus că nu au fost administrate din cauza unei erori de comunicare, iar decizia de a apela la operația de cezariană a fost luată după mai multe tergiversări, pe motiv că maternitatea era foarte aglomerată, iar medicii erau ocupați cu un caz la care apăruse complicații. Familia româncei a dat în judecată maternitatea, iar procesul se desfășoară la tribunalul din Chelmsford.