mamaplus

Kim Kardashian a distrus rochia lui Marylin Monroe. Imagini dezolante cu ținuta de 5 milioane de dolari

-
//
14.06.2022

Kim Kardashian a avut un moment unic la cel mai mare eveniment anual al modei, Met Gala, unde a îmbrăcat emblematica rochie purtată de Marylin Monroe, la ziua lui J.F. Kennedy. Din nefericire, faimoasa rochie a ajuns să fie extrem de deteriorată după ce Kim s-a etalat cu ea pe covorul roșu. 

Ea a dorit să ofere un moment extraordinar de special la Met Gala, și, într-adevăr, apariția vedetei a făcut furori, însă a atras și controverse. Cele mai multe critici au fost generate de faptul că celebra rochie, în care Marylin Monroe s-a afișat în urmă cu 60 de ani, este confecționată dintr-un material extrem de fragil și nu a fost nicidecum croită pentru formele voluptoase ale lui Kim. 

Specialiștii în conservarea exponatelor din domeniul fashion au fost de-a dreptul siderați, când au văzut un clip în care Kim Kardashian se chinuia să îmbrace rochia fină a lui Marylin, întrucât, ținuta era mult prea o mică pentru starletă. 

Kim a avut chiar nevoie de ajutorul mai multor asistenți care se străduiau din răsputeri să tragă rochia pe trupul vedetei. 

Desigur, acest demers nu a rămas fără consecințe, căci ultimele imagini cu prețioasa rochie a lui Marylin Monroe prezintă cât de mult s-a deteriorat piesa după ce Kim Kardashian a purtat-o.

mamaplus

Pozele au fost publicate de către fundația care deține cea mai mare colecție a pieselor ce au aparținut lui Marylin Monroe. În fotografii se poate observa clar că mai multe cristale s-au desprins și că tivul fermoarului este sfâșiat în anumite locuri, din cauză că a fost forțat să cuprindă trupul lui Kim. 

Reacțiile internauților nu au întârzia să apară. Mulți și-au manifestat revolta față de starea în care se află piesa vestimentară, după ce Kim Kardashian a îmbrăcat-o la Met Gala:

”Este atât de trist că s-a întâmplat asta, nu-mi vine să cred că i s-a permis cuiva să poarte această rochie"

”Sunt chiar și mai furioasă acum. Cât de departe este dispusă să meargă această individă (n.r. Kim Kardashian), pentru a obține notorietate. A purtat o rochie de semnificație istorică. Ce lipsă de respect!"

Designerul Bob Mackie, cel care a creat celebra rochie purtată de Marylin Monroe în 1962, s-a declarat extraordinar de dezamăgit pentru că i s-a permis lui Kim Karsdashian să poarte ținuta. 

mamaplus