mamaplus

Katy Perry spune că este pregătită pentru al doilea copil

-
//
27.04.2022

Celebra cântăreață Katy Perry a mărturisit în timpul show-ului „American Idol” că este pregătită să mai aibă un copil cu logodnicul ei, Orlando Bloom. Artista își dorește să-și mărească familia și să-i aducă pe lume un frățior sau o surioară micuței sale Daisy Dove.

Katy Perry, în vârstă de 37 de ani, a povestit că viața alături de fiica ei, în vârstă de aproape doi ani, este foarte frumoasă. Și că în fiecare zi are parte de întâmplări care o fac să fie o mamă mândră și împlinită. Cu toate acestea, Katy nu spune nu unui viitor copil alături de actorul celebru.

Deși este deschisă la o nouă sarcină, Katy Perry susține că nu este momentul chiar acum. Asta din cauza spectacolului din Vegas care o solicită la maxim. „Sunt în Vegas și nu pot face acel spectacol cu nimic în burtă. În special cu un om”, a declarat Katy Perry pentru E! News. Făcând referire la turneul său care va dura până în luna august.

Artista a vorbit și despre fiica ei, mărturisind un moment amuzant de când au vizitat stațiunea Disney. „Daisy l-a văzut pe Mickey și a crezut că mascota este o vacă, așa că s-a urcat pe el și a început să strige: Moo, moo”, a povestit artista.

mamaplus

Mai mult, cântăreața este atât de preocupată de viața de mamă, încât recent, aceasta a început o colaborare cu Jimmy Kimmel. Pentru a crea o nouă melodie pentru copii care ar putea rivaliza cu „Baby Shark”!

Cântăreața Katy Perry vrea să facă nuntă cu actorul Orlando Bloom. Asta după amânările cauzate de virusul COVID-19. Ei sunt logodiți de la 14 februarie 2019. Ea a mai spus că actorul nu s-a schimbat deloc și că îi place la fel de mult ca la început.

Ei sunt împreună din 2016. Bloom a mai fost însurat cu fotomodelul Miranda Kerr între 2010 și 2013. Katy a mai fost măritată cu actorul Russell Brand, între 2010 și 2012. Katy are o avere de 330 de milioane de dolari, în vreme ce Orlando are în conturi 40 de milioane de dolari.