Prințesa Charlotte a dat o mare veste chiar în prima ei săptămână de școală: mama sa, Kate Middleton este din nou însărcinată! Aceasta a fost auzită spunându-le colegilor ei că va fi din nou soră mai mare.
Potrivit unei surse regale, citate de New Idea, Charlotte „a lăsat vrabia să zboare”, aceasta spunând tuturor că „mami are o altă fetiță”.
„Una dintre ajutoarele învățătoarei a auzit-o pe Charlotte spunând asta și nu i-a venit să creadă – Charlotte vorbea foarte tare și părea convinsă că mama ei este însărcinată”, a afirmat sursa citată.
„A fost o adevărată bombă lansată în prima ei săptămână de școală”, a spus aceeași sursă, care a precizat că mica prințesă era extrem de încântată de faptul că va avea o surioară.
Vorbele fiicei Prințului William confirmă astfel zvonurile apărute săptămâna trecută, conform cărora Ducesa de Cambridge ar fi din nou însărcinată.
Kate a fost văzută, la lansarea celei de-a treia grădini Back to Nature, punându-și deseori mâna pe burtă. De asemenea, sub rochia ducesei se putea observa o mică umflătură, chiar sub centură.
Totuși, până în prezent, Palatul Kensington nu a confirmat vestea.