Cei doi artiști au reușit să își păstreze relația cât mai departe de ochii curioșilor, iar un clip în care să apară fiul lor, Silas, în vârstă de 4 ani, este cu adevărat o raritate.
Cuplul s-a căsătorit în 2012, după o relație de cinci ani, iar fiul lor, Silas Randall, a venit pe lume în aprilie 2015. De atunci, din când în când, cei doi mai postează pe rețelele de socializare imagini cu băiețelul lor, însă foarte rar. Cu toate acestea, în niciuna dintre imagini, chipul micului Silan nu se poate vedea.
Nici clipul postat zilele trecute de Jessica Biel pe contul ei de Instagram nu face excepție de la această regulă. Actrița a postat un video adorabil cu Timberlake și Silas, în care aceștia sar de pe un ponton în apă, în tandem.
De altfel, internauții au publicat de multe ori poze cu Justin și fiul său la o vârstă mai mică, despre care comentau că cei doi seamănă leit.
Mai mult, în urmă cu un an, Jessica Biel a vorbit deschis despre cum s-a schimbat viața ei de când a devenit mamă. „Sincer vorbind, nu am crescut visând să am copii sau o familie. Am fost atât de concentrată pe cariera mea și pe viața mea. Cred că momentul în care l-am întâlnit pe soțul meu m-a inspirat”, a spus actrița.
Sursa