Dacă ai urmărit vreodată serialul ”Friends”, cu siguranță că ți-ai dorit o prietenă ca personajul lui Jennifer Aniston – Rachel. Ei bine, dincolo de cinematografie, să știi că Jennifer este o prietenă de încredere și în viața cotidiană, ea mărturisind că a ajuns chiar să asiste la nașterea copiilor celor mai bune prietene. Într-un interviu recent pentru revista InStyle, Jennifer a recunoscut că la un moment dat a încercat chiar să se implice în proces, însă nu i-a reușit.
”M-am aplecat puțin ca să văd ce se întâmplă acolo și eu am fost prima care a ținut piciorușele bebelușului. M-am așezat în primul rând la spectacol și prima față pe care a văzut-o bebelușul a fost a mea.”, mărturisește actrița. Chiar dacă îi place mult procesul, Jennifer spune că medicii nu o priveau cu ochi buni. ”Medicul mi-a spus atunci: ”Scuze, dar deranjezi”.”, a mai adăugat Jennifer cu o doză de amuzament.
Pe lângă asta, Jennifer a mai declarat cu sinceritate că și-a dorit dintotdeauna să devină medic, mai exact, dermatolog sau genetician.
Chiar dacă nu a menționat prenumele prietenelor la nașterile cărora a asistat, Jennifer a specificat totuși că au fost ”câteva”. Presa spune că ar putea fi vorba, inclusiv, despre colega ei de școală – actrița Andrea Bendelwald, care este mamă a doi copii.
Jennifer Aniston, în vârstă de 52 de ani, nu are copii. De-a lungul timpului, în presa internațională au apărut de mai multe ori zvonuri că ar fi însărcinată. În anul 2016, actrița a decis să limpezească lucrurile odată și pentru totdeauna, declarând: ”Noi, femeile, nu suntem obligate să ne căsătorim sau să devenim mame pentru a ne considera împlinite. Vom decide fiecare în parte ce ne dorim cu adevărat.”