mamaplus

Irina Rimes a dezvăluit detalii despre tot ce se întâmplă în culisele emisiunii Vocea României

-
//
22.10.2019

Irina Rimes, una dintre cele mai cunoscute artiste din Republica Moldova și România, a vorbit despre Vocea României, emisiunea difuzată de ProTV în fiecare vineri.

Vedeta a dezvăluit câteva detalii despre tot ce se întâmplă în culisele emisiunii, care sunt lucrurile ce nu se văd la televizor și, totodată, a spus cine ar putea câștiga concursul anul acesta.

„Nu vedeți machiajul lui Smiley și al lui Tudor Chirilă. Nu vedeți cât de transpirați suntem câteodată, cât de cald e în sală, uneori și frig. Nu vedeți oftaturile, uneori obosești să stai o zi întreagă acolo, tocmai de aceea părem atât de entuziasmați când vine cineva cu o voce super bună. Noi suntem ‘Ah, în sfârșit cineva ne-a ridicat de pe scaun.’ Numai că asta nu s-a întâmplat în anul acesta, sezonul acesta la Vocea României. A fost un sezon foarte puternic, cu foarte multe voci extraordinare, care ne-au ridicat din scaunele noastre și cred că este unul dintre cele mai bune sezoane.

Posibil să câștig, posibil să nu. Am șanse 1 la 4.”, a povestit Irina.