mamaplus

Ion Ceban, despre recuperarea lecțiilor: ”Ceea ce a fost în raport cu elevii eu cred că e o bătaie de joc”

-
//
08.11.2021

Primarul capitalei, Ion Ceban, a venit cu o adresare către demnitari să stea peste program şi să muncească la fel cum vor fi nevoiți să stea elevii, care vor recupera orele din cauza vacanței prelungite de către autorități. 

"Am înțeles că elevii vor recupera lecțiile la care nu au fost săptămâna trecută din contul orelor prelungite. O abordare întortocheată şi care nu mi se pare corectă. Pe lângă faptul că Guvernul şi ministerul nu a explicat foarte clar de ce au lipsit o săptămână copiii de la şcoală, acum trebuie să învețe suplimentar cu un program prelungit. Eu am propunere ca şi cei de la guvernare, în semn de solidaritate să rămână peste program la fel ca şi copiii şi să se apuce de muncă. Din informațiile pe care le am eu, foarte mulți demnitari vin mai târziu de ora 08:00 la serviciu, au coffee break, îi poți vedea prin restaurante şi mulți din ei pleacă până la ora 17:00 de la muncă, lăsând lumina aprinsă să se creeze impresia că se lucrează. Repet stimați conducători, sunt sigur că veți avea ce face în aceste ore suplimentare, aveți ce recupera. Ceea ce a fost în raport cu elevii eu cred că e o bătaie de joc", a menționat edilul. 

Amintim că de astăzi elevii se reîntorc la şcoală. În acest an, vacanța de toamnă a fost prelungită cu o săptămână din cauza creșterii numărului de cazuri noi de COVID-19. Inițial Ministerul Educației a anunțat că vacanța va avea o durată de 9 zile, va începe pe 23 octombrie și se va încheia pe 31 octombrie. Ulterior, în urma hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, aceasta a fost prelungită până pe 7 noiembrie pentru şcolile din localitățile aflate sub cod roșu de alertă.