mamaplus

Institutul Mamei și Copilului a prins culoare datorită unor picturi murale inedite (FOTO)

-
//
17.05.2022

Unitatea Primiri Urgențe a Institutului Mamei și Copilului a prins culoare grație unor picturi murale. Picturile de pe pereții interiori ai secției, au fost realizate datorită suportului financiar oferit de Clubul Rotary din Chislehurst, Marea Britanie prin intermediul ChildAid pentru Europa de Est, Marea Britanie și cu susținerea Fundației Tony Hawks Centru din mun. Chişinău.

Lucrările au fost executate de către doamna Elena Frunze, cadru didactic în ceramică artistică, Șef Departament Arte Decorative şi Sculptură, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice cu ajutorul voluntarei Viorica Moldovan, masterand anul II la Facultatea Arte Plastice, Decorative şi Design, de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

mamaplus

Scopul principal al proiectului este să aducă o atmosferă binevoitoare, plăcută pentru pacienții și personalul medical din secție.

mamaplus
mamaplus

Unitatea de Primiri Urgențe este o subdiviziune destinată triajului, evaluării și tratamentului de urgență a pacienților cu afecțiuni acute, care se prezintă de sinestătător, transportați de ambulanțe sau transferați din alte instituții medicale.

mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus