Începând cu anul de studii 2024-2025, toate cele 81 de instituții de învățământ profesional tehnic din țară, inclusiv opt private, vor utiliza catalogul electronic.
Un ordin în acest sens a fost aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, transmite Știri.md.
„Introducerea catalogului electronic se face cu scopul îmbunătățirii și modernizării procesului de gestionare și evidență a activităților școlare, precum și a asigurării eficienței și transparenței procesului educațional. Astfel, datele vor fi accesibile pentru elevi și profesori, care vor putea urmări, în timp real, informațiile despre performanțele școlare ale copiilor lor”, susține Galina Rusu, secretar de stat.
Totodată, Ministerul Educației informează că pentru o mai bună tranziție la introducerea computerizată a datelor a fost elaborat Ghidul utilizatorului, datorită căruia cadrele didactice și administratorii sunt îndrumați în vederea utilizării catalogului electronic. De asemenea, cadrele didactice din aceste instituții au beneficiat de instruiri cum să gestioneze informațiile prin intermediul acestui instrument digital.
Introducerea catalogului electronic în instituțiile de învățământ profesional tehnic de toate nivelurile a fost precedată de o perioadă în care a fost testată introducerea datelor, fiind urmată de utilizarea paralelă a versiunii electronice cu catalogul fizic, în toate instituțiile de învățământ profesional tehnic din țară.